De ce era nevoie de un An european al cetăţenilor în 2013?

Este o întrebare pe care eu mi-am pus-o în momentul în care am citit despre Anul european al cetăţenilor pe site-ul Biroului de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), căutând informaţii despre o competiţie adresată liceenilor, despre care voi vorbi într-un material viitor şi care se desfăşoară în acest an sub acelaşi semn al Anului european al cetăţenilor. Mi s-a părut inedită această abordare a ideii de Europa, printr-un an întreg de activităţi dedicate cetăţenilor tocmai pentru a-i face să conştientizeze ceea ce înseamnă a fi cetăţean european, însă în momentul acela lucrurile mi se păreau foarte vagi. Ştiam că existaseră anterior alţi ani, dedicaţi voluntariatului, dialogului intercultural, egalităţii de şanse şi altor aspecte ce ţin în mod direct de societatea în care trăim. Un an al cetăţenilor mi se părea însă a fi oarecum o utopie. Cetăţenii europeni sunt atât de diferiţi de la o ţară la alta, au atât de mutle mentalităţi şi atât de multe viziuni asupra vieţii încât mă întreb dacă un singur an dedicat acestui statut complex pe care îl presupune cetăţenia europeană este suficient. Informaţiile pe care le-am aflat de câteva luni încoace, m-au făcut să realizez importanţa unei astfel de iniţiative într-o lume în care unitatea în diversitate îşi pune amprenta asupra existenţei cotidiene a fiecăruia dintre noi.

Anii europeni – o iniţiativă născută din dragoste pentru lumea în care trăim

Iniţiativa Anilor europeni are deja o adevărată istorie în timp. Ea a fost lansată cu 20 de ani în urmă, în 1983, când UE a dedicat un întreg an IMM-urilor (întreprinderilor mici şi mijlocii) şi industrei meşteşugăreşti. Au urmat apoi alţi ani europeni dedicaţi unor aspecte de importanţă majoră ale societăţii moderne în care trăim, de la aspecte economice, la teme de interes artistic şi cultural. (O listă completă a anilor europeni puteţi consulta aici). Scopul declarat al acestei iniţiative este de a sensibilza opinia publică faţă de diverse aspecte ale societăţii la evoluţia căreia contribuie, în fond, fiecare dintre noi şi de a schimba mentalităţi, prin încurajarea dezbaterilor şi a activităţilor ce pot deriva din temele propuse în fiecare an.

Uniunea Europeană alocă fonduri speciale pentru a susţine activităţile dedicate Anilor europeni, iar instituţiie UE şi guvernele susţin tema propusă pentru fiecare an în parte, prin luarea ei în considerare în elaborarea politicilor viitoare. Şi nu este vorba doar de angajamente aparente, ci de acţiuni concrete, de dezbateri, de campanii duse pentru susţinerea implicării cetăţenilor în domeniul de interes al temei respective, mergându-se până la propunerea unor noi legi în domeniu, de către Comisia Europeană. Temele anilor europeni sunt propuse cu câţiva ani înainte şi sunt alese de către Parlamentul European după ce Comisia le propune spre aprobare. Ele vizează întotdeauna domenii de interes foarte importante pentru ţările membre ale UE, precum şi pentru instituţiile Uniunii, fiind selectate în urma propunerilor venite de la statele membre. De altfel, societatea civilă poate propune ea însăşi teme de interes general Comisiei pentru viitorii ani europeni.

Anul european al cetăţenilor – o lecţie de democraţie în UE

„Vremurile în care integrarea europeană se făcea cu consimțământul implicit al cetățenilor au trecut. Europa nu poate fi tehnocrată sau birocratică. Nici măcar diplomatică. Europa trebuie să fie din ce în ce mai democratică.” (José Manuel Barroso)

În continuitatea tradiţiei deja existenţe în ceea ce priveşte manifestarea susţinerii faţă de teme de interes major pentru ţările membre ale UE, Comisia Europeană a propus ca anul 2013 să fie dedicat cetăţenilor şi drepturilor pe care aceştia le au în calitate de cetăţeni ai unui stat UE. Decizia a fost luată încă din anul 2010, în urma Raportului Comisiei Europene privind cetăţenia UE, în care se sublinia faptul că cetăţenii europeni nu profită din plin de drepturile pe care le au în calitate de cetăţeni ai unei ţări membre UE, menţionându-se în acest sens mai ales dreptul la liberă circulaţie şi de stabilire în alte ţări ale Uniunii.

Iniţiativa este, aşadar, menită să promoveze dialogul la toate nivelurile, astfel încât orice simplu cetăţean european să poată beneficia de informaţii şi de explicaţii în ceea ce priveşte privilegiile pe care le are. Ea vine într-un moment în care Uniunea Europeană a depăşit deja câteva momente de criză care au pus sub semnul întrebării, cel puţin pentru unii, funcţionarea însăşi a sistemului european şi asta ne îndreptăţeşte să credem că ar putea face parte dintr-o strategie pe termen lung pe care autorităţile europene o pun în practică pentru a preîntâmpina, în viitor, alte crize de ordin economic, social, politic. Şi nu este nimic rău în acest lucru. În fond, fiecare dintre noi este dator, sub o formă sau alta, să lupte pentru o lume mai bună. 

De asemenea, desemnarea anului 2013 ca An european al cetăţenilor este o oportunitate pentru instituţiile Uniunii de a-şi populariza activităţile din toate domeniile şi de a sublinia cetăţenilor importanţa reprezentării pe care o au în cadrul Parlamentului European. Faptul că acest an precedă anul în care vor avea loc alegeri pentru desemnarea parlamentarilor europeni nu poate decât să deschidă orizonturi noi cetăţenilor care vor conştientiza, poate, mai bine decât au făcut-o în trecut, cât de important este ca reprezentanţii aleşi de ei pentru a le promova nevoile şi interesele în cadrul Uniunii să fie persoane cu adevărat reprezenative din punct de vedere spiritual, politic şi intelectual pentru ţările din care provin. De altfel, dezbaterea publică a drepturilor pe care le au cetăţenii europeni va constitui, după cum o arată comunicatele de presă referitoare la Anul european al cetăţenilor, un punct de plecare în definirea unei viziuni despre ceea ce ar trebui să însemne Uniunea Europeană în anul 2020. Şi, în mod cert, va însemna o Europă mai bună pentru toţi cetăţenii ei.

O amintire din trecutul unui cetăţean european...

Ideea existenţei unui An european al cetăţenilor mă duce cu gândul, inevitabil, la felul în care adesea, noi, românii, ne punem singuri piedici în calea progresului şi a alinierii la standardele europene, la felul în care de prea multe ori punem înaintea lucrurilor cu adevărat importante pe plan social, interese meschine, menite să aducă un câştig imediat sau să faciliteze pe căi mai puţin ortodoxe anumite acţiuni. O experienţă personală, din trecut, mă face să cred, o dată în plus, în utilitatea dezbaterilor pe marginea drepturilor pe care noi, cetăţenii europeni, le avem. Cu ani în urmă, mai exact prin 2005, în momentul în care viaţa mi-a purtat paşii către o călătorie esenţială pentru devenirea mea personală, m-am confruntat mai mult decât o făcusem înainte cu rigiditatea unui sistem care atunci, ca şi acum, se dorea a fi eliberat de orice prejudecăţi care ne ţinuseră atâta timp departe de Europa.

În perioada aceea România avea încă anumite restricţii legate de circulaţia liberă în UE, însă un lucru era cert – primii paşi spre drepturile depline fuseseră făcuţi. Nu ştiam atunci cu certitudine care erau condiţiile ce trebuiau îndeplinite pentru a putea călători ca simplu turist într-o ţară din UE. Şi, în dorinţa mea de a ajunge cât mai repede în locul în care simţeam că avea să îmi găsesc sensul vieţii, combinată, inevitabil, cu naivitatea vârstei, m-am lăsat păcălită de informaţii eronate, pe care angajaţii unei agenţii de turism mi le-au servit, profitând, probabil, de dorinţa mea de a pleca cât mai repede în călătoria mult visată. Am fost practic obligată să îmi plătesc, pe lângă biletul de autocar care oricum costase o avere la vremea aceea, trei nopţi de cazare („Aşa, măcar trei nopţi, ca să nu daţi de bănuit, ştiţi...”) la un hotel al cărui nume nici nu mi-l mai amintesc, chiar dacă eu mergeam în vizită la cineva, chiar dacă nu aveam nevoie să dovedesc nimănui unde mergeam şi ce aveam de gând să fac în următoarele 90 de zile cât aveam dreptul să stau în afara ţării. Am cedat insistenţelor domnişoarei de la agenţie şi am plătit şi cei câţiva euro în plus pentru aşa-zisa cazare nici eu nu ştiu de ce. Poate că din cauza prostului meu obicei de a crede că oamenii sunt aproape întotdeauna bine intenţionaţi. Evident că la trecerea frontierei nu m-a întrebat nimeni nimic, evident că nu a fost nevoie să dau nicio explicaţie detaliată legată de călătoria mea iniţiatică. Era evident, pentru că nu făceam nimic ilegal şi nu aveam nevoie de cazări fictive ca să pot circula liber în spaţiul european în limitele legii. Dar, uite că lipsa unei informări clare m-a costat un stres în plus şi, de ce să nu spunem lucrurilor pe nume, nişte bani aruncaţi în buzunarul flămând al unei agenţii de voiaj. Este desigur doar o experienţă banală, una dintre milioanele de alte peripeţii ale altor turişti europeni... Acum, când mă gândesc la întâmplarea aceasta din trecut, zâmbesc, însă nu pot să nu mă gândesc la faptul că, la fel ca mine, mii de alţi oameni au fost şi sunt încă păcăliţi de cei care profită de lipsa lor de informare.

Poate părea simplist modul acesta de a judeca lucrurile, prin prisma unor întâmplări foarte personale, dar în fond viaţa este construită din lucruri simple, trăite de fiecare individ în parte, a căror complexitate o putem vedea doar dacă ştim cum să le privim în ansamblu. Existenţa acestui An european al cetăţenilor înseamnă, în mod cert, un pas înainte pe care cel puţin noi, românii, îl putem face spre Europa, informându-ne corect în legătură cu drepturile pe care le avem, în legătură cu oportunităţile care ni se oferă şi pe lângă care trecem adesea cu ochii închişi, doar pentru că aşa am fost obişnuiţi, să ignorăm ceea ce ni se cuvine şi să dăm umili din umeri atunci când alţii, la rândul lor o fac.

Pentru concursul Blogger European, despre care puteţi afla mai multe detalii din Regulamentul campaniei