Printre ştirile zilnice pe care le aflu aici, la Bruxelles, se numără unele
care îmi atrag atenţia prin faptul că le transpun cumva în peisajul social
românesc şi încerc să vizualizez cum se vor implementa la noi anumite
convenţii, tratate, programe care intră într-o contradicţie izbitoare cu
realitatea românească din anumite domenii.
Fireşte, în fond, acesta este şi scopul majorităţii documentelor... să
schimbe stări de fapt, să forţeze lucrurile să meargă mai bine acolo unde merg
prost, însă contrastul nu are cum să nu-mi creeze tot felul de scenarii.
Azi, spre exemplu, am citit un comunicat de presă în care Comisia Europeană
îşi exprimă entuziasmul, felicitându-se pentru paşii făcuţi în direcţia luptei
împotriva meciurilor trucate (a blaturilor, într-un argou specific). Comisia a
anunţat lansarea Convenţiei asupra manipulării competiţiilor sportive, document
a cărui finalitate este aceea de a eradica un fenomen care, din nefericire, are
o mare răspândire în lumea sportivă. Asta îmi aminteşte, inevitabil, de figuri din
lumea fotbalului românesc, care într-o vreme invadaseră ecranele televizoarelor
şi care acum se reculeg în spaţii răcoroase. Citesc însă mai departe şi aflu că
miniştrii vor discuta în egală măsură despre o revizuire a Convenţiei privindviolenţa spectatorilor, document care, de la adoptarea sa, în 1985, a jucat un rol
semnificativ în formarea unei conduite a spectatorilor participanţi la
competiţiile sportive. Zâmbesc din nou la gândul că „formarea unei conduite”
este o expresie vagă şi-mi amintesc de singura mea experienţă ca spectator la
un meci de fotbal, în România. Cu siguranţă mulţi dintre spectatorii noştri
habar nu au de existenţa unui astfel de document şi nici nici nu cred că le-ar
folosi la mare lucru dacă ar avea. Cât despre autorităţile implicate... no
comment. Nu mă preocupă domeniul şi nu intenţionez să bat câmpii despre lucruri
care nu mă privesc, dar oricum, aşa, pentru cultura mea generală matinală, e
interesant să aflu că există astfel de documente specifice, la utilitatea
cărora eu una nu m-aş fi gândit vreodată. Şi ca să închei în acelaşi ton, mă
întreb, retoric şi inutil, cum oare percep unii dintre ai noştri, personaje
caricaturale, cu trecute veleităţi de parlamentari europeni, astfel de
preocupări la nivel înalt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu