„Pentru
toate există o vreme şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său: un timp pentru a te naşte şi un timp pentru a muri;
un timp pentru a sădi şi un
timp pentru a smulge; un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca; un timp pentru a dărâma şi un timp
pentru a zidi; un
timp pentru a jeli şi un timp pentru a râde; un timp pentru a boci şi un timp pentru a dansa;
un timp pentru a arunca cu
pietre şi un timp pentru a strânge pietre; un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi
departe de îmbrăţişări; un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde; un timp pentru a păstra şi un timp
pentru a arunca; un
timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase; un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi;
un timp pentru a iubi şi un
timp pentru a urî; un
timp pentru război şi un timp pentru pace.” (Eclesiastul)
Uneori căutăm cuvinte potrivite ca să exprimăm
gânduri şi simţiri al căror nume nu ni se defineşte decât târziu, mult prea
târziu, după ce starea latentă în care au plutit prea mult timp le-a
transformat în entităţi indescifrabile sau în nonsensuri
lingvistico-sufleteşti. Alteori cuvintele ne caută… şi spre deosebire de noi,
biete fiinţe pasagere prin vâltoarea lumii, ele, cuvintele nu-şi abandonează
niciodată căutările. Cuvintele nu obosesc niciodată şi scriu pe suflet cu urme
adânci, indiferent când se întâmplă miracolul înţelegerii…