redirect

vineri, 12 iunie 2015

Jurnal de Blogger Biciclist: Ziua 6 – Let’s share a bike... cu i’Velo!

De câteva zile, de când pedalăm în echipă în Săptămâna Bloggerului Biciclist și folosim aplicația i’Velo, mă tot chinuie o întrebare, de fapt, mai degrabă o curiozitate: care o fi legătura între aplicația asta simpatică și inscripția i’Velo pe care o văd de destul de mult timp pe bicicletele galbene care au împânzit de câțiva ani orașul? Trebuie să existe una, nu? Brainstorming – Raiffeisen Bank și Green Revoltion. Acesta este primul element vizual comun care îmi apare în minte și atunci când deschid aplicația i’Velo și atunci când privirea îmi este acaparată de biciletele galbene de prin oraș. E și acesta un punct de plecare... Și totuși, care e legătura? Am aflat-o în a șasea zi de biciclit în cadrul campaniei Bike2Work, susținută de blogalinitiative.ro...


Sâmbătă, 6 iunie 2015

Azi e ziua cea mare. Pornim spre capitală, într-o altă aventură, una muzicală de această dată… O aventură care se prevede a fi o experiență de neuitat. Cum copiii sunt la bunici, avem timp de dimineață de o tură de biciclit. Și tocmai pentru că suntem singuri, azi biciclim romantic, în doi. Ne savurăm cafeaua în parc, cu bicicletele la purtător și ne bucurăm de splendoarea unei dimineți estivale încântătoare.

Și bicicletele au întâlniri romantice
Ne trec prin raza vizuală un tătic și doi copii, cu toții pe biciclete galbene. Și cum spontaneitatea este ingredientul de bază al echipei Family Biking DATE, chiar și așa, redusă temporar la jumătate, ne amintim deodată că în Iași se închiriază biciclete din mai multe locuri de câțiva ani. La sugestia lui Dragoș, ne propunem să le facem o vizită celor de la i’Velo – bike sharing. Ne informăm direct de la sursă și aflăm că centrul de închirieri este în Fundație, la mai puțin de 2 km. 

Ieșenii biciclesc cu i'Velo

Coborâm cu viteza gândului meditativ și lângă chioșcul galben cu inscripție roz îl întâlnim pe Tudor, un tânăr simpatic, care împreună cu colegul său pregătește de zor câteva zeci de biciclete pentru noi aventuri oferite ieșenilor. Băieții sunt foarte drăguți, ne spun că în general fac cam 30 de închirieri pe zi în timpul săptămânii și maxim 80 în weekend. Cam puțin... Azi e sâmbătă și lângă chioșc zac încă multe biciclete care își așteaptă clienții, cu toate că e trecut de ora 11. Tot de la Tudor aflăm că tinerii sub 16 ani și pensionarii au gratuitate și că celelalte categorii de vârstă trebuie să plătească 4 lei / oră. De pe panou aflăm informații suplimentare care îmi deschid apetitul pentru alte curiozități despre i’Velo. Mă simt norocoasă că locuiesc într-un oraș în care cineva s-a gândit să implementeze un proiect de bike sharing și îmi trece prin minte că, dacă nu aș fi reușit să îmi cumpăr bicicletă la timp pentru a mă înscrie în Săptămâna Bloggerului Biciclist, aș fi putut închiria zilnic o bicicletă de la chioșcul galben i'Velo din Fundație.


În drum spre București, pentru că tot stau în dreapta de data asta, mă documentez pe îndelete. Astfel aflu că numele aplicației e care o folosim în echipa Family Biking DATE, i’Velo, vine de la cel mai important proiect de bike-sharing din România, care și-a propus o misiune îndrăzneață: introducerea bicicletei în peisajul urban, ca mijloc de transport alternativ. Lansat în 2010 de Green Revolution (prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România) și Raiffeisen Bank, i’Velo este un program care se derulează actualmente în București, Iași, Brașov, Constanța, Alba Iulia, Sibiu și Oradea, mândrindu-se cu cele peste 1000000 de utilizări de biciclete în cei 5 ani de existență. i’Velo este, așa cum susține Raluca Fiser, președintele asocieației Green Revolution, ”proiectul de bază pentru ideile dezvoltate de Green Revolution în ceea ce privește alternativa la modalitățile de transport actual, dar și pentru o viață mai sănătoasă...” Pentru a crea un precedent pozitiv și pentru a da un exemplu demn de urmat, Raiffeisen Bank, o companie privată deci, sprijină acest proiect de responsabilitate socială, alături de Ministerul Mediului. Aplicatia i’Velo, destinată monitorizării traseelor pe bicicletă, care poate fi descărcată gratuit de pe Google Play și App Store, lansată odată cu campania Bike2Work, are deja mii de fani în România. Mii de kilometri pedalați și înregistrați în campanie prin intermediul aplicației se adună zilnic, iar aventura continuă, obiectivul fiind unul demn de laudă: schimbarea comportamentului și a mentalității angajaților față de mersul pe bicicletă, precum și încurajarea angajatorilor de a veni în întâmpinarea nevoilor bicicliștilor.

”Flota” i'Velo din Iași

Documentarea despre i’Velo ne dă o idee spontană pe care ne propunem să o punem în practică în una dintre cele două zile cât zăbovim în capitală. Nu știm dacă o să ne iasă, dar suntem optimiști. Deocamdată ne îndreptăm spre București cu emoții intense, către un eveniment la care visez de câțiva ani. Între timp, în curtea bunicilor, doi pitici voinici biciclesc de zor cu entuziasm de copii năzdrăvani și promovează campania Bike2Work, explicându-i bunicului că ar trebui să lase cârja deoparte și să se apuce de biciclit...

               
Promovare...
... în livada bunicilor :)
                                                    
                                                                                
















Dăm, așadar, muzica la maxim și visăm la romantism pe biciclete în ritmurile lui André Rieu, satisfăcuți de gândul că prin inițiative cum este cea promovată de i’Velo, avem șansa la o lume mai frumoasă, mai curată și mai optimistă. (Va urma...)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu