redirect

joi, 31 decembrie 2015

Exercițiile tăcerii – ultima zbatere…

Sfârșit… Zbatere… Liniște… într-o ordine haotică, pe care încă îmi este greu să o controlez. Sau poate că nici nu trebuie. Pentru că există în toate un soi de autocontrol care nouă, oamenilor ne scapă mereu. Cuvinte… frumoase, suferinde, palide, bolnave, furioase, disperate, acide și încă alte un million de soiuri de cuvinte. M-au bântuit toate în aceste ultime luni ale anului – o luptă continuă cu ele, cuvintele, și, dincolo de ele, cu mine însămi. Apoi, deodată, de câteva zile… tăcere. O tăcere molcomă ce mi s-a insinuat în întreaga ființă în clipe lungi care mi se scurg prin vene cu toate trăirile sublimate parcă într-un fel de esență pură.

duminică, 20 decembrie 2015

Lecția binelui care nu așteaptă nimic în schimb

Ne punem adesea dorințe în suflet. O facem, de cele mai multe ori, în momente despre care știm că sunt făcute pentru a ne pune dorințe. Pentru că așa ni s-a spus, pentru că așa fac cei din jurul nostru, pentru că sperăm că dorințele împlinite înseamnă fericire. Iar uneori o facem pur și simplu... pentru că dorințele sunt parte din noi, pentru că suntem oameni și nimic din ceea ce este omenesc nu ne este străin până la final. Mi-a trecut adineaori prin minte gândul că la cumpăna dintre ani universul întreg devine o imensă plasă de fluturi în care se adună miliardele de dorințe ce prind aripi în câteva secunde măsurate doar de diferențele de fus orar... Apoi mi-am amintit, involuntar, de dorințe pe care eu însămi mi le-am pus într-o noapte ori alta, la trecerea simbolică a timpului. Am renunțat repede să fac o retrospectivă, pentru că am învățat fără să vreau în noaptea asta că recapitularea trecutului nu face decât să deschidă inutil răni ce trebuie să rămână închise. Așa că m-am rezumat la ultima astfel de dorință, pusă la început de an, pentru simplul motiv că pe aceea nu o consider încă trecut, căci anul acesta pe sfârșite mai curge încă în clepsidră...